Materialele grafice din cadrul descrierii produselor, precum imaginile şi clipurile video, prezintă modul de funcţionare a anumitor funcţii şi ar putea să nu reprezinte cu precizie modul de funcţionare a unui anumit model.
Datorită butoanelor push-pull elegante şi ergonomice, curăţarea panoului de comandă este mult mai uşoară. Elementele ascunse nu se murdăresc. De acum, panoul de comandă nu este doar funcţional, ci şi curat.
Preîncălzire în 4 minute
i
Sunteţi în permanenţă pe fugă şi nu aveţi timp pentru nimic? Această funcţie preîncălzeşte rapid cuptorul la temperatura dorită. Prin activarea rezistenţei circulare şi a celei din partea inferioară sau a supergrillului şi ventilatorului, puteţi utiliza puterea completă a cuptorului pentru a-l încălzi rapid. Cuptorul poate fi pornit cu puţin timp înainte de a introduce alimentele în interiorul său, asigurându-vă astfel că preparatele vor fi gata la timp!
Număr de moduri de preparare: 8
Coacere uniformă
Dotări
SteamCleaning
i
Datorită structurii deosebit de netede a suprafeţei emailate, curăţarea se realizează rapid, uşor şi eficient. Nu trebuie decât să turnaţi o jumătate de litru de apă în tava pentru copt, să o introduceţi în cuptor, să setaţi temperatura la 50 °C în modul convenţional şi durata la 30 de minute. Alternativ, turnaţi apa şi activaţi de pe afişaj funcţia de curăţare. Odată ce aburul a pătruns în interiorul reziduurilor de pe pereţii cuptorului şi le-a înmuiat, le puteţi şterge cu o lavetă umedă sau cu un burete pentru a obţine o suprafaţă strălucitoare, fără urme de murdărie.
Raft pentru deshidratare
Reţete pe uşă
Sistem de curăţare uşoară a uşii
i
Datorită acestui nou design, geamurile din sticlă pot fi demontate cu uşurinţă de pe uşă, fără a mai fi necesară demontarea întregii uşi. Datorită celor două cleme din partea superioară a uşii, nu mai este necesară utilizarea de scule, iar demontarea poate fi efectuată chiar de dumneavoastră. Aceasta vă permite să menţineţi cu uşurinţă curăţenia geamului uşii cuptorului dumneavoastră.
TouchFree
i
V-aţi săturat să tot ştergeţi urmele de degete şi alte pete de murdărie de pe partea frontală a cuptorului dumneavoastră? Noi avem o soluţie! Părţile frontale ale cuptoarelor Hansa sunt realizate din inox şi sunt acoperite cu un strat special, neted, care previne acumularea particulelor de murdărie. Astfel, puteţi menţine curăţenia părţii frontale a cuptorului fără a fi necesară ştergerea frecventă a acesteia.
Decongelare
i
Această funcţie este ideală pentru decongelarea unei varietăţi mari de alimente, inclusiv: carne, peşte, pâine şi prăjituri. Datorită acestei funcţii utile, nu veţi mai uita niciodată să decongelaţi preparatele pentru cină.
Numărul de tăvi: 2
Afişaj cu LED-uri şi senzori, cu funcţie de control al duratei de coacere (Ts)
i
Datorită comenzilor cu senzori, panoul de comandă este foarte uşor de monitorizat şi utilizat. Datorită programatorului Ts cu senzori, monitorizarea duratei de coacere şi setarea orei de oprire a cuptorului sunt uşor de realizat.
Tip de ușă frontală: cu 2 straturi de geam
Email EasyClean
Interval de temperatură extins: 30 °C - 280 °C
Şine laterale
Sistem standard de iluminare
Suprafața tăvii: Tavă pentru copt procook
Tipul tăvilor: Tavă plată, Tavă adâncă
Date tehnice
Înălţime
59,5 cm
Lăţime
59,5 cm
Adâncime
57,5 cm
Capacitate cuptor:
65 l
Rezistenţă superioară
900 W
Rezistenţă inferioară
1100 W
Puterea totală
2,9 kW
Adâncime nişă
56 cm
Culoare
Negru
Culoare interior:
Negru
Clasa de eficienţă energetică
A
Consum de energie pentru modul convenţional
0,99 kWh
Consum de energie pentru modul ventilator forţat
0,87 kWh
Acest site web utilizează module cookie pentru a oferi servicii conform politicii privind modulele cookie. Dacă nu doriţi să acceptaţi modulele cookie de la acest site web, vă rugăm să modificaţi în mod corespunzător setările browserului dumneavoastră. Funcţionalitatea browserelor diferă, de aceea vă rugăm să verificaţi cum puteţi modifica setările pentru modulele cookie din browserul dumneavoastră.